România reprezintă locul pe care noi toți îl denumim „acasă”, este locul unde oameni frumoși, de peste tot, clădesc totul cărămidă cu cărămidă pentru ca proiectul nostru de țară să prindă viață.
Proiectul „România Ești TU” constă în realizarea unei GALE – eveniment în care ne dorim să îi premiem pe cei mai buni dintre cei buni – români de „zece”.
Având experiența necesară, inițiatorii proiectului și-au propus să realizeze un produs de anvergură prin care să premieze și să prezinte în detaliu oamenii valoroși din România, business-uri de excepție, locații și locuri deosebite, dar mai ales proiecte locale.
Îi aducem la aceeași masă pe toți cei ce au clădit o țară, îi aducem în același loc pe cei ce și-au pus amprenta pentru ca România să devină pe zi ce trece țara cu care ne putem mândri..Un alt obiectiv al proiectului este acela de a promova branduri autohtone reprezentate atât de companii, cât și de personaje ce au făcut posibilă propagarea numelui României.
Nu există loc mai frumos, precum țara în care ne aflăm, dar nici oameni mai primitori, mai darnici și mai muncitori decât noi. Clădim de la zero totul și demonstrăm că se poate.
