Degete ce dirijează note muzicale, acorduri de vioară, ani de studiu. Și la final, totul vorbește de la sine și creează povestea despre sunetele celor mai cunoscute acorduri. Dincolo de ele, descoperi un om, sensibil, o prezență caldă. Scrie note muzicale, transformă, iubește să cânte. Este Anastasia Violin, un artist ce și-a lăsat copilăria deoparte pentru ca astăzi să ajungă să urce pe marile scene ale muzicii. Un om sensibil, ce dăruiește prin muzică acea emoție ce ne transformă sufletele în melodii despre viață.

Pentru noi este un înger pentru România și asta pentru că ori de câte ori privești către ea vezi un chip de copil în trup de adult, vezi sensibilitate, iubire, dăruire, dar mai presus de toate, foarte mult talent, muncă și iubire infinită pentru muzică.

Anastasia Violin, o viață scrisă pe note muzicale

Anastasia a început să studieze vioara de la vârsta de 7 ani, continuând apoi studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Instrumental – vioară. După terminarea studiilor, a continuat apoi cu un master tot în Interpretare Muzicală. A urcat pe marile scene ale lumii alături de artiști de renume internațional precum Nigel Kennedy, marele violonist britanic, unde a susținut concerte la Sala Palatului din București și în Cluj-Napoca. A urcat pe scenă alături de celebrul violonist Edvin Marton, cu renumita vioară Stradivarius. A colaborat și cu alți renumiți artiști cu numeroase premii Grammy, precum multi-instrumentistul japonez Kitaro, Al Bano, Lara Fabian, trupa Smokie, Alessandro Safina, dar și cu alți artiști români. Amintim doar de Andra, Smiley, 3 Sud Est.

Do, Re, Mi… oare cum ar suna viața fiecăruia dintre noi dacă ea ar fi scrisă pe portativ? Anastasia ne-ar putea spune mai multe. Ne-ar așeza pe fiecare pe portativul pe care îl scrie atent și mai apoi ar interpreta atât de bine și firesc acea melodie despre viață, despre noi. Ne-ar transforma în melodii pentru că viața este despre muzică, despre frumos și despre multă iubire. Și spunem asta pentru că Anastasia nu poate lăsa muzica nicio secundă. O poartă în sufletul său oriunde se află. De la grația mersului său și până la o simplă discuție – totul este despre muzică și talent. Trăiește prin muzică și are un singur partener – vioara. Aceasta îi este alături mereu, o însoțește și atunci când îi este bine, și atunci când are nevoie de un prieten drag. 

Toate aceste lucruri înseamnă dedicare, dar mai ales pasiune pentru ceea ce faci, iar Anastasia știe foarte bine ce presupune respectul pentru muzică, pentru artă în genere. Înseamnă să-ți dedici întreaga ta viață, ca un artist adevărat. Ce primește Anastasia în schimb? Admirația tuturor celor care o privesc și respectul pe care aceștia, la rândul lor, i-l oferă. Ce-și poate dori mai mult de atât un artist de la publicul său? 

Vioara sa este magică deoarece transmite emoție pură și creează momente de neuitat. Așa spun toți cei care îi ascultă muzica. Și noi spunem despre ea același lucru: ne bucurăm că am cunoscut-o și îi mulțumim pentru bucuria pe care ne-o oferă ori de câte ori o ascultăm. 

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești Tu, sunt Eu, suntem noi TOȚI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.