Tradiția și angajamentul față de comunitate sunt doi piloni esențiali pentru o societate puternică, dar și pentru un business de succes. Altfel spus, un business de succes nu se clădește doar prin idei bune, ci are nevoie și de oameni dedicați și responsabili. Un astfel de business este Romaqua Group, un brand clădit în peste 25 de ani pentru care calitatea și echipa primează.

Compania Romaqua Group, lider absolut în segmentul de ape îmbuteliate, pune un accent puternic pe responsabilitatea socială și pe dezvoltarea durabilă, promovând astfel inițiative pentru reducerea impactului asupra mediului și susținerea comunităților locale.

Și pentru toată această implicare în bunăstarea celorlalți, dar și pentru calitatea produselor oferite, Romaqua Group, îți mulțumim și faci parte dintre cei acei îngeri pentru România despre care dorim să vorbim astăzi.

Fondată în 1998, Romaqua Group a pornit cu două branduri în portofoliu, dar a crescut rapid, devenind un nume de referință pe piața românească a apelor minerale naturale și a băuturilor răcoritoare. În prezent, compania are o gamă largă de produse care includ, ape minerale naturale, băuturi răcoritoare și bere.

În portofoliul companiei se regăsesc branduri cu cea mai îndelungată tradiție de pe piața apelor minerale naturale din România – și printre cele mai îndelungate din lume, cum este Borsec, dar și branduri create de la zero și care au ajuns pe primul loc pe segmentul lor de piață, cum este Giusto Natura.

Grupul are aproximativ 2.000 de angajați și 7 fabrici, în localitățile Borsec, București, Bușteni, Sebeș și Stânceni.

De asemenea, Romaqua Group asigură locuri de muncă pentru aproape 70% din forța de muncă din localitatea Borsec; astfel că cel puțin un membru al fiecărei familii este angajat al companiei.

De-a lungul anilor, Borsec a devenit o marcă de renume, fiind considerată o apă minerală de înaltă calitate și un simbol al tradiției și al istoriei românești. Această apă provine dintr-un izvor unic situat la o altitudine de peste 900 de metri, oferind astfel un gust deosebit și proprietăți excepționale pentru sănătatea noastră.

Dar, poate cel mai remarcabil aspect al companiei Romaqua Group este angajamentul său față de mediul înconjurător. Într-o lume în care poluarea devine o problemă tot mai mare, Romaqua Group și-a asumat o poziție proactivă în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător. Compania a investit în tehnologii de ultimă generație pentru a reduce amprenta sa de carbon și a implementat procese de producție responsabile, pentru a minimiza impactul asupra mediului.

 

Unul dintre proiectele de suflet ale companiei Romaqua Group  este rezervația naturală Toplița – Scaunul Rotund Borsec. Acesta zonă a fost inclusă în rețeaua „Natura 2000” și a fost declarată sit de importanță comunitară.

Situl este format din două corpuri separate, situate imediat la est și la vest de orașul Borsec, aflându-se la o distanță de circa 2,5 km unul de altul. Suprafața măsoară 5.466 ha, incluzând integral Rezervația Naturală Scaunul Rotund.

De asemenea, compania este implicată activ în numeroase activități de responsabilitate socială, sprijinind comunitățile din zona în care își desfășoară activitatea și promovând un stil de viață sănătos prin intermediul produselor sale.

Aceasta este Romaqua Group, o companie responsabilă și sustenabilă și un nume care ne face mândri că suntem români.

România ești TU, sunt Eu, suntem noi TOȚI!

 

Back to list

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *