Un loc înconjurat de verde, o clădire monument istoric, un loc reconstruit parcă de la zero. Este Domeniul Manasia, un spațiu ce găzduiește astăzi evenimente cochete, noble drinks-uri, dar mai ales un loc de retragere spre lumea de altădată.

Am putea spune că fiecare dintre noi suntem curioși să descoperim acel „altceva”, acel loc de poveste despre care să spunem și altora mai departe. Așa a fost și cu noi – am încercat pe cât am putut să regăsim locuri, oameni, spații – altfel. Despre care să spunem mai departe, despre care să vorbim cu drag și pe care să îi desemnăm ca fiind parte dintre cei 100 de îngeri pentru România. Și da! Voi, Domeniul Manasia vă ocupați locul cu cinste, dar mai ales cu multă fumusețe.

Astăzi spunem despre voi, iar mâine vă vor afla și alții…

Domeniul Manasia, locul de retragere pentru bine

Fascinant – cam asta este cuvântul atunci când hotărăști să treci dincolo de porțile sale. Un loc ce își revendică gloria de altădată prin crearea cadrului perfect pentru experiențe sofisticate și memorabile, adaptate mediului social contemporan.

O bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului – inclusă în Ansamblul Conacului Hagianoff, o clădire și un loc de importanță națională. Se află situat în județul Ialomița, foarte aproape de București și găzduiește atât conacul, cât și parcul, crama și totul te conduce într-o lume parcă a burgheziei de altădată.

2 hectare de parc frumos amenajat, un conac ce te transpune într-o lume a nobilimii de odinioară – cam asta a creat Ariadna Löwendal Dănilă și soțul său – și nu au făcut acest lucru doar cu drag de ei, cât mai ales cu drag de noi toți, laolaltă, dar mai ales cu drag de România.

Dejun la Conac

Ne-a plăcut ideea de a te bucura de verde, dar mai ales de ospățul de la conac. Și am ajuns. Am ajuns și ne-am bucurat de cele mai gustoase preparate, gătite cu drag de un bucătar chef ce pare a cunoaște secretele bucătăriei de altădată. Ospăț pe cinste, dar un ospăț condimentat de tot ceea ce vei avea să descoperi în aceste locuri. De aceea, nu cred că ar putea fi poveste mai frumos descrisă pentru o dimineață de weekend decât cea începută în aceste locuri, nu cred că există spațiu mai frumos amenajat decât cel ce s-a aflat în grija unor arhitecți cunoscuți ai timpului – restauratorul Dorin Dănilă, alături de arhitectul șef Alexandra Chiliman Juvara – cărora le mulțumim. Și ei fac parte dintre acei oameni buni, persoane despre care vom povesti în edițiile următoare. Și asta pentru că au adus locul de altădată în prezentul nostru, pentru a ne bucura, pentru a-l ști, pentru a-l cunoaște.

Povestea începe de atunci…

1650 – iată anul care menționează frumusețea construcției. Aparținea familiei nobile Cantacuzino. De atunci, clădirea a fost preluată de Alexandru Vodă Ipsilanti și apoi vândută Principelui Efrem Obrenovici.

Și de atunci, clădirea a trecut prin intrigi, dar și prin declinul regimului comunist. Dar astăzi, arată iarăși ca altădată și noi suntem mândri că putem păși la Conac, dar mai ales că ne putem bucura de loc, de spațiu, dar mai ales de timp atunci când te afli aici…

Iți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI! Și cu toții am pornit din PRISPA!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.