Rămânem aproape, la noi în țară – la doar 100 de metri de plajă – în stațiunea Jupiter, de lângă Mangalia. Rămânem acolo unde oaspetele înseamnă principala preocupare a celor care găzduiesc acest spațiu. Cohotels – un grup hotelier aparent obisnuit, dar noi astăzi spunem că face parte dintre acei îngeri pentru România și asta pentru că nu există loc unde conceptul de familie să fie mai bine așezat și pus la punct precum aici.

I-am cunoscut și eu… și da, m-am simțit oaspete la ei acasă, dar un oaspete atât de frumos apreciat încât parcă aș mai fi vrut să poposesc o vreme. Să mai rămân și să mă bucur de locurile frumoase, dar mai ales de modul în care cei de aici au transformat – banalul all inclusive in Family All Inclusive, un concept care depășește zona de masă,  – ci mai degrabă se îndreaptă cu grijă spre cei mici, spre cei năzdrăvani, dornici de descoperire.

Povestea începe așa

Vacanța la ei este asemenea unei călătorii cu vaporul pe mare, un voiaj de vis în care timpul se împarte între răsărit și apus, astfel că totul vă va transpune în spațiul de odihnă, relaxare și distracție. Delta, California, Poseidon sunt trei hoteluri situate foarte aproape de mare, frumos amenajate, deloc sofisticate, însă care înseamnă atmosferă. Atmosferă – așa cum îi place românului să zică – iar în vacanță nu ai nevoie de nimic altceva decât de lucruri care se întâmplă cu bucurie multă.

Dincolo de hotel, ateliere de creație, spectacole, distractie

Și da, am înțeles ceva – pentru ei, cei mai mici oaspeți sunt și cei mai răsfățați. Și asta pentru că dacă cei mici reușesc să se joace în voie, cu alți copii asemenea lor, iată că și cei mari pot petrece clipe fără grijă, la soare, la mare, pe șezlong.

Cohotels au creat Kids Club, un întreg concept dedicat prichindeilor, al celor ce vor să se joace și să exploreze în voie: ateliere de creație pentru copii, școli de teatru, centrul de dans și atitudine, ba chiar și plaja copiilor, acolo unde ei se pot bucura în siguranță de valurile mării. Și nici cei mici de tot nu sunt lăsați deoparte – Babyland înseamnă locul de joacă al micilor exploratori, dar mai ales gradinița gratuită cu program de baby sitting, permite părinților să aibă parte de un timp de relaxare doar pentru ei. În decursul anilor Cohotels s-a dezvoltat precum un puzzle adăugând servicii noi an de an: Teatrul de Vară Jupiter, Galaxy Water Park, Galaxy Hall (o superbă sală de evenimente), iar anul acesta vor deschide Galaxy Swim and Spa, un centru de wellness cu bazin de înot semiolimpic gândit în mod special pentru copiii din zona Mangalia. Și totuși – e mult mai mult de atât.

Cohotels înseamnă responsabilitate, înseamnă implicare, înseamnă o echipă specializată, gata oricând să intervină atunci când e nevoie de ajutor. Cohotels înseamnă căutare perpetuă de idei, de noutate, de soluții, astfel încat oaspeții să nu simta niciodată că petrec vacanța în același loc. Cohotels înseamnă acel model de gazde perfecte, acel loc unde românul se întoarce cu drag pentru că se simte cu adevărat oaspete în vacanță, oaspete primit cu drag, cu drag de tine.

Și pentru tot ceea ce faceți, nu aveam cum să nu spun nimic – nu aveam cum să vă las în urmă pe nevăzute și asta pentru că oamenii frumoși merită amintiți, merită vorbiți, merită simțiți.

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.