„Când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit!” Și dacă totul a depins de ea, Loredana Iancu a demonstrat că este omul potrivit la momentul potrivit. Astăzi, putem spune simplu – e consultant financiar într-una dintre cele mai mari companii de asigurări – Metropolitan Life, dar și consultant financiar și fiscal. Este un profesionist desăvârșit, este persoana care vorbește despre taxe și impozite, este cea care te ascultă și care te îndrumă să acționezi în favoarea ta. Și tot ea, desenează. Face cerc peste cerc și îți arată pe foaie de hârtie cum poate arăta viitorul tău. Îți arată unde te afli, dar mai ales spre ce trebuie să te îndrepți.

Pentru noi, Loredana Iancu este un înger pentru România și asta pentru că nu vinde visuri, ci pune pe tavă cunoștințele fiscale pentru a crea acele planuri de investiții potrivite pentru tine, pentru copiii și părinții tăi, dar mai ales pentru sănătatea ta. Altfel spus, este acel om de care avem nevoie atunci când vrem să ne asigurăm că ne va fi bine și mai târziu. 

Loredana, despre planuri și viață

20 de ani de cunoștințe financiare și fiscale și totuși Loredana afirmă simplu: „sunt consilier.” Atentă la tot ceea ce îi spui, face calcule și te ajută să găsești acel plan financiar care să ți se potrivească perfect, dar mai ales care să te ajute să te pui la adăpost atunci când viața ar putea lua o altă întorsătură. Crede că viața este despre oameni și comunități, dar mai ales despre grija față de noi.

E mamă, și poate chiar asta a determinat-o să urmeze o cu totul altă cale. A îndrăznit și și-a urmat instinctul. Și asta pentru că voia timp mai mult pentru ea, dorea un mediu de lucru benefic, dar mai ales voia să le transmită și altora ceea ce ea a intuit că trebuie făcut. 

Astăzi, are acel vision board pentru ea, dar și pentru cei pe care îi reprezintă. Include acolo tot ceea ce vrea să realizeze în perioada următoare, dar mai ales ce și-ar dori pentru clienții ei, astfel încât să le fie bine. Soluțiile despre care vorbește sunt simple, la îndemână, singurul secret constă în a fi atent la tot ce te înconjoară.

Practică recunoștința. Nu stă mult pe gânduri să spună „mulțumesc” pentru o nouă zi, pentru o cafea bună sau pentru un om pe care tocmai l-a cunoscut. Știe că atunci când spui „mulțumesc” te afli în tabăra celor norocoși. Ne amintește întotdeauna că, dacă îți poți începe ziua cu drag de lucrurile simple, dar și cele mai importante – viața și familia –  ești fericit și împlinit.

Iar de acolo, totul devine mult mai simplu, frumos și benefic pentru tine. Îți este mai bine ție și celor apropiați ție. Și dacă ea oferă, poate că a venit timpul să îi spunem că pentru noi este omul bun, dar mai ales omul drag nouă. Și asta pentru că a demonstrat că niciodată nu trebuie să te oprești din cunoaștere, dar mai ales pentru că ne asigură că totul va fi bine, că viața ne poate aduce beneficii și mai târziu, că va rămâne la fel de frumoasă.

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.