„Suntem Asociația Cetatea Voluntarilor din Arad, am reabilitat 9 secții de spital și 26 de grădinițe” – așa am cunoscut-o pe Anamaria Popa, cea care conduce astăzi Asociația Cetatea Voluntarilor din Arad.

Ne-a stârnit curiozitatea și am vrut să îi cunoaștem mai bine oamenii. Oameni puși pe fapte bune, oameni care reușesc să facă din țara în care trăim cu toții o Românie mai frumoasă, o țară știută de toți, care să vorbească de la sine, despre noi – popor de oameni harnici, empatici, oameni cu drag de cei care au nevoie de ei. Anamaria Popa și voluntarii din „cetate”, așa cum ne place să le spunem, sunt astăzi acei îngeri pentru România despre care ne place să povestim, să spunem lumii despre ei, și asta pentru că sunt un exemplu pentru noi.

Misiunea lor este simplă: dorința de a face bine

Nu contează unde se află, câți sunt sau ce au de făcut – voluntarii din cadrul Asociației înființate de Anamaria Popa oferă tuturor acea mână întinsă atunci când este nevoie. Se implică în numeroase acțiuni caritabile, de la modernizarea unor secții de spital și până la cadouri pentru copiii fără prea multe șanse. 

Anamaria și-a început activitatea de voluntar într-o fundație. Acolo a învățat ce înseamnă să dăruiești, dar mai ales care este prețul cu care ești plătit pentru orele de muncă. Nicio monedă, pare-se, nu poate înlocui zâmbetul unor copii atunci când primesc un cadou sau bucuria unor părinți atunci când găsesc sprijin. Și cum oricine „crește” are gânduri mari, iată că Anamaria a fondat acum 10 ani propria ei Asociație, în care oameni de bine și-au găsit locul, s-au implicat, au ajutat, altfel spus și-au adus contribuția și au transformat acel colț de Românie, tocmai din Arad. Noi spunem despre ei că au făcut o lume mai bună, că au reușit ceea ce altora le-ar fi luat mult timp sau pentru care nu ar fi fost un interes. Le-a ieșit pentru că au simțit să ofere, să dăruiască. Au vrut să aducă schimbări în jurul lor, în lumea în care trăiesc.

Și-au îndreptat atenția către cazurile sociale dificile, oferind speranță și sprijin acolo unde era cel mai mult nevoie. Încă de la începutul activității au asigurat hrana și produsele de igienă necesare pentru bebelușii abandonați și au simțit emoția și bucuria salvării vieții Ruxandrei, un moment care le-a reconfirmat credința în puterea comunității de a face minuni.

Au renovat secții de spital, grădinițe, săli de sport. Astăzi știm că au „trecut” prin Secția de Neonatologie, Secția de Pediatrie I și II, Secția de Boli Infecțioase copii, Secția de Radiologie și asta pentru că sunt complet renovate și modernizate.

Iar de acolo, s-au apucat de construit, astfel că astăzi există prima creșă sportivă din România și urmează alta la fel de așteptată la Sibiu.

Și deși s-au confruntat cu multe provocări, fiecare obstacol a fost o ocazie bună de a-și demonstra tenacitatea și determinarea. În fața necunoscutului, au găsit curajul de a visa și de a transforma visele în realitate. Implicarea în comunitate a adus lumină și speranță în inimile a zeci de mii de beneficiari ai proiectelor lor, arătând astfel că solidaritatea și umanitatea pot trece peste orice obstacol.

Am aflat astăzi că zidurile Cetății nu au limite, ele se întind până acolo unde este nevoie de ei, în toată România.

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.