De la nimic la bust de femeie – realizat în format 3D, de la rețete parcurse în farmacie la aparat de sudură- iată povestea Andrei Kiss, o mână iscusită, dar mai ales un om creativ.
A-ncercat – cam asta este pe scurt povestea ei. A-ncercat să modeleze fierul în atelierul construit alături de soțul ei și astăzi și-a descoperit marea ei pasiune. Se joacă de-a dreptul cu șaiba de fier, așează bucățică cu bucățică și le sudează în așa fel încât la final să bucure – să bucure ochiul meu, al tău sau al tuturor ce vor să descopere în artă acel altceva.
Da – Andrea Beatrix Kiss a transformat astăzi aparatul de sudură în „pensulă” modelatoare, a transformat un vis în viziune, a adus acel altceva diferit pentru ca noi toți să spunem astăzi că este parte dintre acei îngeri pentru România, diferiți, de care avem nevoie pentru a spune mai departe.
Andrea Kiss – viziune despre arta în materiale „tari”
Există oare șansa ca tu să modelezi fierul în așa fel încât el să se transforme într-un tablou? Te-ai gândit vreodată dacă poți sau nu să construiești ceva din nimic? Sau nu – să construiești ceva din bucăți de fier, aruncate pe jos sau prin diferite alte părți ale casei? Ei bine, Andrea a ales să încerce. Nu a știut nimic din tot ceea ce avea să urmeze, însă pentru început i-a fost de-ajuns să afle cum să țină în mână drept aparatul de sudură pentru ca mai apoi ideile să îi circule. Pas cu pas, și-a dat seama că ar putea crea o poveste – spusă frumos despre trup de femeie – un bust în format 3 D, prima ei lucrare care suntem siguri că o va duce până departe.
Andrea Kiss este acel om vesel, creativ, cald, ce petrece astăzi ore în atelier, reușește să dea formă unor bucăți de fier fără viață și astfel aduce contribuție.
Și totuși – de unde a început totul?
De la soțul ei – un cunoscut sudor în metal, ce își petrece timpul în atelier. De aici și de la ideea de a face „rai din ce ai”, Andrea a ajuns la produsul finit. Ambițioasă de fel, Andrea a știut că poate oferi altceva. Avea echipamente, atelier bine dotat, un soț care să o coordoneze, iar ea idei nenumărate. Și astfel, iată că a reușit să transforme o încercare într-un început de business, cu mii de aprecieri.
Și noi astăzi apreciem ambiția, ceea ce face, apreciem ce este, dar mai ales cine este și-i spunem să aibă curaj să continue să-și ducă operele pe mai departe.
Îți mulțumim că ești parte din România. România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI.