Boieresc… Ba nu! Boeresk – iată cum începe povestea unei familii cu trei copii, care a redescoperit satul străbunicilor. Se numește Veneția de Jos, și nu, nu este Veneția pe care o știm cu toții, ci una cocoțată colo sus – în locuri cu peisaje mirifice, un loc unde natura parcă a „adormit” satul întreg. Și iată cum reîntoarcerea în satul de altădată, în satul pierdut prin fotografiile alb-negru, ușor șterse ale bunicilor, i-a determinat să cumpere cea mai veche casă din sat. Familia Grancea a simțit că trebuie să salveze locul, casa, amintirile de altădată și a simțit că, dacă n-ar cumpăra-o, probabil s-ar pierde definitiv printre mormane de moloz. Și odată cu ea și amintirile…O voce îi chema spre această casă, astfel că au cumpărat-o și astăzi a devenit Casa Boierului Comanici.

Pentru noi, ei sunt astăzi îngeri pentru România și asta pentru că au reușit să transforme o clădire ce altădată aparținea unui boier într-un monument istoric. Casa datează de prin secolul XVII și aparținea unor boieri locali făgărășeni. Podeaua, tavanul de lemn, ferestrele, dar și mobilierul, toate au fost păstrare și restaurate. Atunci când pătrunzi în interior, faci cunoștință cu un muzeu, te reîntorci în vremea boierilor de altădată, în lumea bunicilor acestei familii de oameni iscusiți.

Despre suflet și mult mai mult de-atât…

Muzeul Boierilor Veneției Făgărașului este proiectul lor de suflet, pornit din dorința de a nu uita strămoșii destoinici ai satului. Acesta găzduiește în prima cameră o expoziție de elemente de port popular și de fotografie din viața și obiceiurile satului, iar în a doua cameră se găsește expoziția permanentă cu diplomele de înnobilare ale boierilor venețieni, reconstituiri ale celor 14 blazoane de „Also-Venicze” (Veneția de Jos), dar și numeroase informații, traduceri ale diplomelor din latină și documente despre cele peste 20 de familii românești de boieri din sat, care mai existau încă la 1860.

Astăzi, Casa Boierului Comanici a devenit monument istoric, povestea spusă de ei fiind despre vis împlinit, fiind despre suflet plin, fiind despre o întoarcere a recunoștinței celor ce trăiau odinioară în aceste locuri, în memoria strămoșilor lor. Au vrut să păstreze vie o lume aproape uitată, și-au ascultat inima și sufletul, nu vocea rațiunii și a oamenilor.

Uneori, este nevoie să mergi înainte, chiar dacă nu știi bine unde ai să ajungi și pe încotro s-o iei…cumva Dumnezeu va găsi o cale să te ghideze. Iată ce crede gazda locului, o persoană simplă ce simte că are o singură misiune – aceea de a proteja locul, de a conserva amintiri, de a scrie o carte despre ei – despre boierii de atunci.

Astăzi știm că, poposind la ei, vom avea ocazia să ne odihnim într-o casă Monument Istoric, gustând liniștea traiului de la țară. Vom călători în timp și istorie, vom simți și chiar trăi în acele vremuri datorită obiectelor vechi alese cu grijă pentru decorul interior. La ei, ne putem bucura de arhitectura casei, de vechile elemente de decor, și toate în condiții moderne de trai.

Știm de asemenea că la Casa Boierului Comanici devenim martori la tot ceea ce a fost odată și, mai mult decât atât, cunoaștem o familie ce a simțit că de-aici se trage, dar mai ales care a înțeles că e momentul să nu lase de izbeliște tot ceea ce străbunii ne-au oferit – de la scrieri și până la tradiții, de la arhitectură și până la port popular, de la bunătate și până la demnitatea de a fi român.

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

Back to list

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *