Și-au ascultat inima și corpul. Le plăcea să danseze, le plăcea muzica, le plăceau artele, dar nu așa în mod obișnuit, ci în mod copleșitor. Așa, încet, încet, Daniela și Dragoș Samoil și-au lăsat profesiile deoparte și au început să danseze în clasă, iar mai apoi pe stradă, în văzul celor mulți, cei ce își lasă deoparte grijile cotidiene și aleg să danseze. 

Pentru noi, Daniela și Dragoș Samoil sunt doi îngeri pentru România, și asta pentru că au reușit să aducă în același loc bucurie, pasiune pentru dans, dar mai ales libertate pentru trup și suflet. În „Noaptea Dansului” Bucureștiul a răsunat, a dansat, s-a bucurat. Pentru acest lucru, dar mai ales pentru curajul de a-ți urma visul – pentru asta noi spunem despre ei că merită din plin atenția noastră.

Povestea dansului începe așa…

Daniela Samoil Istrate este jurnalist, dar și antreprenor cultural. Conduce astăzi  Asociația – ArtCreEdu. Dragoș este profesor de tango argentinian, coregraf, dar și antreprenor. Astăzi, el ne spune simplu – e coordonator la „Noaptea Dansului”, astfel că nu ai cum să nu știi cine este cel ce a dat startul bucuriei și mișcării în București. El și soția lui. 

Dansul a devenit astăzi pentru ei un business, clădit cu drag. De la o activitate de producție audio și video, în cazul lui Dragoș, sau de prezentator TV – în cazul Danielei, au ajuns să facă dans pentru că le-a plăcut, dar mai ales pentru că au crezut în puterea  dansului și a artelor. Ei cred în frumusețe și o slujesc, dar mai ales consideră că oamenii au nevoie de artă vie, abandonându-și astfel tot ceea ce „primesc” zi de zi prin intermediul „ecranelor”. 

Daniela și Dragoș formează astăzi un cuplu. Un cuplu în profesie, dar și un cuplu acasă. Joburi separate, în timpul zilei – cei doi se regăsesc acasă, iar de ceva vreme, cei doi se regăsesc și în sala de dans. Împreună, au pus bazele unui proiect despre care noi astăzi spunem că ne reprezintă, că ne aparține. Noi astăzi spunem că-i al nostru, dar mai înainte de toate, a fost al lor. Este proiectul care ne încântă, care ne bucură, este acel festival pe care îl așteptăm cu drag o vară-ntreagă. Este tot ceea ce traduc simplu – dans urban în București.

Și tot ei au clădit Musical Extravaganza – un festival de muzică cultă, o reîntoarcere în lumea interpreților buni, dar mai ales în lumea celor pe care îi ducem mai departe – în suflete, în inimi, în gând. Cei ce au cântat bine, cei ce ne-au oferit lecția sunetelor atât de înalte.

Și dacă nu îi găsim în cele două proiecte majore, cu siguranță, atât Daniela, cât și Dragoș se află în sălile de curs, predând lecții de dans pentru cei ce vor să se bucure sau să își găsească echilibrul în tot ceea ce fac, dar mai ales să se bucure de prezent. Tot ei le arată celor din companii cum este să stai puțin deoparte, să lași totul o vreme și să te bucuri că exiști. Ajung în companii și le predau celor de-acolo dans – atât de simplu. 

Iubesc tot ce fac, și asta se vede de departe. E dăruire, e implicare. Dar mai ales clădesc pentru noi. Oferă bucurie, oferă momente urbane despre care noi toți să ne aducem aminte cu drag sau pe care să le așteptăm ori de câte ori aflăm că urmează. 

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.