Născut în anul 1968, în localitatea Toflea, județul Galați, Gruia Stoica a absolvit Universitatea Politehnica București, fiind de profesie inginer, urmând ulterior un program de master în Știința și Ingineria Materialelor.

În 1999, a pus bazele GRAMPET Group, obiectivul fiind acela de a avea un rol important în economia României, și nu numai. Doi ani mai târziu, Grup Feroviar Român, companie din cadrul grupului, își începe activitatea ca operator de manevră, fiind în prezent cel mai mare operator privat de transport feroviar de mărfuri din România și Europa Centrală și de Sud-Est.

Cu o viziune orientată către viitor, a continuat să investească în dezvoltarea industriei, dar și în susținerea comunităților prin programe sociale, educaționale și culturale.

Astăzi, despre viziune și educație

Povestea de business a lui Gruia Stoica a început cu un vis pentru viitor, iar astăzi știm despre el că este președintele Grampet Group, o multinațională cu capital 100% românesc, dar și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România și Europa Centrală și de Sud-Est, cu operațiuni în 10 țări europene și cu o echipă de peste 7.500 de persoane ce lucrează în 18 companii. Un om ce și-a păstrat familia aproape, dar mai ales un om pentru care nimic nu-i imposibil atâta timp cât faci cu drag de țara ta. Astăzi este un înger pentru România și asta pentru că a făcut lucrurile bine, devenind astfel un reper pentru noi toți, mai ales că nu a uitat niciodată valorile sale: respect, familie, responsabilitate.

Crede că misiunea sa este să contribuie la un viitor mai bun prin tot ceea ce face. Își dorește să-i ajute pe ceilalți să se dezvolte, să-și atingă adevăratul potențial. Și pentru că știe ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate minoritară, și-a dorit să le ofere șansa unui viitor mai bun celor pentru care accesul la educație este dificil, chiar imposibil. În acest sens, a pus bazele Fundației Toflea, care are ca obiectiv integrarea minorității rome în societate. Astăzi, Toflea este printre puținele localități din România în care rata abandonului școlar este zero, iar tinerii au șanse reale de a reuși în viață datorită burselor de studiu primite pentru rezultate școlare deosebite. Va continua să investească în viitorul tinerilor, pentru ca aceștia să aibă șansa de a fi ceea ce își doresc în viață.

Și da, este un exemplu deoarece știe că prin educație, alegeri înțelepte și multă muncă, poți depăși orice piedici pe care viața ți le poate pune, în cazul său fiind vorba despre apartenența la o comunitate considerată minoritară. Și totuși, a reușit să transforme diferențele culturale într-un avantaj competitiv, promovând astfel respectul și incluziunea. A considerat diversitatea etnică drept o resursă valoroasă pentru el și afacerea sa și este convins că abordarea sa deschisă i-a inspirat și pe ceilalți. 

Crede că empatia și respectul față de semeni sunt esențiale în călătoria oricărui lider. Pentru Gruia Stoica, succesul nu este doar al său, ci al întregii sale echipe, al oamenilor care i-au stat alături. Și vrea să împărtășească cu ceilalți bucuriile, reușitele, dar și provocările. Crede cu tărie că este important ca, în viață, să fii autentic, să ai valori pe care le respecți, să împărtășești celorlalți din experiența ta. Doar așa te poți dezvolta la rândul tău, pentru a putea să oferi mai mult, mai departe. Le este recunoscător tuturor celor care l-au susținut în această călătorie și este conștient că succesul este rezultatul unui efort comun. 

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.