În orice business, ca și în viață, provocările sunt zilnice. Așa a început și povestea de succes a rețelei de clinici medicale fodate în Alba Iulia de Dr. Ioan Casian Lăncrăjan; ca o provocare și un pariu cu sine însuși făcut de Ioan Casian Lăncrăjan, medic primar obstetrică – ginecologie, Doctor în Științe Medicale, fondator al Clinici Gynlife prima clinică, ce urma să devină baza unei  rețele de clinici medicale de top din Alba Iulia. Și a mai fost ceva, încă de la început de drum, credința în forțele proprii, ambiția, perseverența și un principiu corect, acela că “se poate și în ROMÂNIA”. Drept urmare, în 2015, a înființat prima clinică de Ginecologie și Chirurgie Plastică GYNLIFE,  ce oferă servicii medicale în regim ambulatoriu și spitalizare de zi. A urmat o a doua clinică, în 2018, Pediatric Center, un centru de pediatrie modern, unic în județul ALBA. 

Și nu s-a oprit aici, ci a continuat drumul său către nevoile oamenilor din grijă pentru ei, din dorința de a aduce sănătate în familia completă, părinți și bunici. Așa a apărut cea de-a treia clinică, un alt proiect amplu, Transilvania Medical Clinic – o clinică multidisciplinară cu servicii medico-chirurgicale destinate adulților. Astăzi, rețeaua medicala a celor trei clinici fondate în ALBA IULIA de Dr. Ioan Casian Lăncrăjan  înseamnă peste 45 de medici colaboratori și o echipă dedicată, servicii medicale de excelență și peste 20 mii de pacienți anual. 

Provocări și performanță în business

Cât despre provocări, au fost multe, însă pe toate le-a depășit pentru că în business, ca și în viață, la tot pasul apar provocări. Pentru medicul Ioan Casian Lăncrăjan  prima dintre ele a fost să rămână în România, spre deosebire de unii colegi și prieteni care au ales doar cu mintea si au decis sa profeseze peste granițele țării. Pentru el nu a fost atât de ușor să plece. Ce să facă cu datoria față de țara în care s-a născut și care a investit în el? Și a rămas…cu speranță, visuri mărețe, entuziasm, încredere și un pic de nebunie a tinereții, deși a întâmpinat piedici birocratice, de la faptul ca este prea tânăr pentru a performa și pentru a-și urma visul, sau că așa este în România: șansele nu sunt egale, iar munca și onestitatea nu sunt întotdeauna răsplătite. Și a rămas…performând din nou, pentru el, pentru țară, pentru oameni și pentru a schimba paradigme și, poate, un sistem de valori perceput greșit. 

Cea de-a treia provocare, mereu actuală, ne spune medicul Ioan Casian Lăncrăjan , este echipa sa, oamenii cu care lucrează și care îi stau alături în fiecare zi. Îi numește „suflet” , fără de care clinicile deschise, moderne si utilate performant ar fi degeaba.

Pentru medicul Ioan Casian Lăncrăjan, drumul este mult mai important decât destinația în sine, iar primul pas a fost cel mai important. De aceea, l-a făcut ferm astfel încât să țină drumul drept, privind doar înainte, cu profesionalism. Cât despre înapoi, a lăsat în urmă multele provocări și a luat doar sfaturile bune și meseria învățată de la medicii de excepție cu care a lucrat și de la care a învățat că fără suflet, muncă ambiție și perseverență, nimic nu are continuitate. Pentru tot acest devotament față de profesia sa și față de oameni, medicul Casian Lăncrăjan este un înger pentru România și un exemplu de urmat pentru generațiile viitoare de medici.

Își dorește ca tinerii să nu mai fie nevoiți să părăsească țara, ci să fie mândri că sunt români oriunde ar merge în lume, așa cum compozitorul George  Enescu s-a adresat la un moment dat mamei sale: „Mamă pot să le spun acolo că sunt român? Sigur, de ce să nu le spui ? Mă gândeam…să nu creadă că mă laud.”

Astăzi, cu credință în Dumnezeu, cu autodisciplină și empatie, alături de echipa sa, vindecă și salvează vieți, mânat de „certitudinea că nu suntem degeaba pe pământ”. Pentru Casian Lăncrăjan meseria de medic este un privilegiu în sine, acela de a vedea cum apare viața pe pământ, de a ține în mâinile sale prima respirație a unui nou-născut și a celor câteva mii de copii care prin mâinile lui au venit pe lume. Și ce poate fi mai frumos de atât? 

 Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Herța Ioan Cosmin

„Am acceptat să devin ambasador al proiectului „România ești TU” deoarece simt că România merită să fie reprezentată prin fapte și prin oameni care nu au uitat rădăcinile și care construiesc viitorul cu responsabilitate. Cred că fiecare borcan de miere curată pe care o producem și fiecare copil căruia îi vorbim despre albine și natură înseamnă un pas spre o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai respectată în lume.”

Este fondatorul companiei Herța Bio Apicole, producător de top de miere certificată ecologic, dublu medaliată cu aur la Festivalul Organic European și deținătoare a trofeului „Gustul Ales” pentru cel mai bun produs ecologic din România.

Compania pe care o conduce a reprezentat România cu mândrie sub pavilion național la cele mai mari târguri organice din lume – BioFach, Anuga, SIAL, Seoul Food – promovând sustenabilitatea, calitatea fără compromisuri și tradiția apicolă românească.

Elena Burlănescu

„Cred în valoarea adusă de proiectul „România ești TU” pentru că Tatiana este inițiatoarea acestuia, un om cu un profund respect față de tradițiile autentice românești și cu un angajament asumat spre progres social, având în centru cel mai important rol: cel de mamă și valorile familiei.”

Comunicator cu o experiență de peste 15 ani în comunicare instituțională la nivel național și internațional, Elena Burlănescu a inițiat și coordonat, în calitate de director și manager de proiect, bugete de peste 4-5 milioane de euro (în domeniul mediului, socialului și al politicilor administrative, educaționale și de tineret). A înțeles că educația nu se oprește niciodată și că dezvoltarea personală este un proces continuu atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

În fiecare interacțiune pe care o facilitează în Podul lui Sfredeluș sau alte spații, grădinițe/ școli/ tabere etc., pune accent pe crearea unor conexiuni autentice, pe încurajarea comunicării deschise și pe descoperirea bucuriei de a învăța prin joacă. Consideră că, dincolo de orice succes profesional, adevărata sa realizare constă în impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra oamenilor, indiferent de vârstă.

Comunicarea este firul roșu care leagă toate proiectele pe care le derulează cu bucurie și dedicare – menirea sa este aceea de a inspira în continuare și alți oameni să susțină educația pe tot parcursul vieții. Crede cu tărie că educația este temelia sănătății noastre emoționale, mintale, fizice și relaționale. Și pentru asta, este important să creștem împreună.