Un înger pentru România este cel care are grijă de loc, de obiceiuri, de oameni și de natură. Este cel care vorbește cu drag despre tradiții și despre tot ce-a învățat de la străbuni. Mărioara Babu, căci despre ea este vorba, este nevastă de cioban, din Novaci – județul Gorj. S-a născut la poalele munților Parâng, în Jieț din depresiunea Petroșani și încă de mică a făcut cunoștință cu oieritul și agricultura. Dar ce este cel mai important, a dobândit încă de atunci respect pentru natură și oameni. Viața a dus-o la Novaci, și asta pentru că mai mult ca sigur era nevoie acolo de un om harnic și muncitor, era nevoie de ea pentru ca astăzi să vorbim cu drag despre stâna Ștefanu, cea de pe Transalpina, cea care n-ar fi atât de prietenoasă dacă Mărioara ar lipsi.
Sus, în munte, pe Transalpina, traseul pe care îl străbăteau mulți spre Țara Românească, se află un loc viu – cășăria de vărat oile a Mărioarei și soțului ei. Nimeni nu își închipuia atunci, la măritiș, că mulsul oilor, pregătitul brânzei, dar și felurile de mâncare pentru cei ai stânei aveau să le stârnească curiozitatea turiștilor. Nimeni nu își imagina cum ar arăta drumul transhumanței asfaltat, acel drum ce șerpuiește până acolo unde întâlnești norii. Nimeni nu ar fi crezut că un drum unde doar ciobanii și mioarele lor pare-se că îl știau avea să devină unul dintre cele mai cunoscute din lume.
Tocanul de oaie, gust de cășărie
Povestea lor a început prin 2008, atunci când drumul Transalpina a fost asfaltat, astfel că numărul turiștilor care o vizitau a crescut vizibil. Primii turiști se opreau aici și priveau la mulsul oilor, la munca de zi cu zi a ciobanilor. Erau curioși despre viața la stână. Unii, mai pofticioși, le căutau prin tuciurile aburinde și se bucurau de câte o bucățică de tocan. Pe zi ce trece, tuciul se golea, turiștii fiind tot mai atrași de preparatele ciobănești. Și de aici nu a mai fost decât un pas până ce primul tuci de tocan dintr-un miel întreg avea să fie pus la vânzare, în porții generoase. Au urmat mămăliga, bulzul, pastrama pe jar, brânza, smântâna cu unt, balmoș, clătite încorporate cu zer și unse cu dulcețuri, siropurile din muguri de brad, afine, soc și fel de fel de flori de sezon.
Și așa turiștii poposeau aici și aflau despre cum erau verile la stână, despre ce înseamnă oieritul, făceau cunoștință cu acea parte din România simplă, autentică, tradițională. Stâna Ștefanu este astăzi un reper gastronomic al României, este locul în care se poate mânca mâncare ciobănească, se pot face fotografii în straie ciobănești și se poate participa, dacă se dorește, la treburile zilnice. Vara, Stâna Ștefanu e pe Transalpina, iar și iarna, pe ciobani și pe băcițe, dar mai ales pe Marioara îi poți găsi la Novaci, la punctul gastronomic local.
Au vrut să rămână fideli modului în care se prepară mâncărurile ciobănești, astfel că stâna a rămas cea tradițională, așa cum era odinioară.
Mărioara Babu este un tezaur viu. Ea a ales să păstreze ceea ce strămoșii făceau odinioară, a ales să le transmită generațiilor ce vin o parte din viața la stână, pentru ca acest obicei să nu se piardă. A ales să ne vorbească cu drag de România, să o păstreze aproape de sufletul său, să ne facă cunoștință cu un loc, cu obiceiurile și oamenii lui, așa cum noi n-am putea s-o facem vreodată mai bine.
Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt Eu, suntem noi TOȚI!