Omul sfințește locul. Un loc ce odinioară a fost teren agricol, un loc dintr-un sătuc retras, din Neamț, acolo unde liniștea încă mai bucură suflete. Un loc din Dobreni, la margine de Piatra Neamț, dar mai ales un loc despre care astăzi se scrie, se vorbește, un loc ce-a fost pus pe harta lumii atunci când vrei să vezi ceva cu totul special.
Acolo am ajuns și noi. Să vedem omul ce-a sfințit locul din Dobreni, omul ce-a construit un sătuc altfel, inspirat din basmele frumoase, specific românești. Dincolo de porțile ferecate, înalte, de lemn bun și „bătute” bine de oameni harnici, ne-au întâmpinat Mihaela și Ionuț Buta, doi oameni simpli, vorbăreți – ca în Moldova, dornici să ne-arate ce au făcut din nimic. De jur împrejurul unui lac se zăreau căsuțe, dar nu de unele obișnuite. Erau mici, unele abia ieșite din pământ, cu uși joase din lemn, cu acoperișuri cu iarbă, căsuțe ca de poveste. Să fi trecut oare scriitorul J.R.R. Tolkien pe aici? Să fie oare acest loc casă pentru hobbiți? Mai mult ca sigur nu. În Valea celor Doisprezece, din Dobreni, stau doi oameni puși pe treabă, doi oameni care fac România autentică, doi oameni ce vor să-și crească copiii într-o Românie frumoasă, diferită, doi oameni care arată că se poate.
Pășind în lumea vitejilor…
Mihaela Buta, gazda locului, ne-a arătat fiecare căsuță și ne-a spus despre ea că înseamnă o poveste de demult. Făcute din materiale naturale, din pământ bine bătătorit, cu bârne groase și rezistente, căsuțele din „Vale”, din Valea celor Doisprezece, din Dobreni, Neamț au devenit loc de promenadă pentru turiști veniți de prin toate locurile țării, ba chiar și de peste hotare.
Aici, fericirea se numără în lucruri mici și simple. Aici, pe înserat, în ciubăr poți privi Luna, te poți bucura de stele, poți sta la povești. Aici, fiecare căsuță este încălzită pe lemne și tot aici stai la lumânare, petreci timp prețios departe de tehnologie. Aici te „simți”, aici „ești”, aici „exiști”.
Astăzi, Valea celor Doisprezece arată că atunci când există inițiativă, dar mai ales când în spate stau dorințele unor români adevărați, ce au vrut să aducă în Neamț turiști din toată lumea, doar pentru a vedea cum e să locuiești în valea vitejilor, un loc de poveste în care nimic nu este imposibil.
Și tot ceea ce am văzut este puțin pe lângă planurile ce urmează. Mihaela și Ionuț vor să facă și mai mult, și asta pentru că fiecare om ce vine în „ogradă” se minunează de tot ce vede și îi încurajează să meargă mai departe. Planurile lor constau într-un Dobreni cum nicăieri în România nu-i, Valea fiind acel loc pentru care merită să mergi sute de kilometri pentru că, odată ajuns aici, îți dai voie să visezi și să fii parte din lumea poveștilor tale.
Pentru noi, ei sunt acei îngeri pentru România. Ei ne arată că locurile frumoase pot fi puse în valoare doar de oameni harnici, de firi cu inițiativă, de români ce vor să arate că se poate, se poate să fie bine în orice colț de Românie, dacă vrei, dacă iubești pământul dat moștenire de străbuni, cu atât mai mult cu cât ești un om de-al locului, n-ai cum să faci altfel decât să transformi acest loc într-o comoară ce o vei da la rândul tău mai departe generațiilor următoare.
Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!