În centrul Bucureștiului de odinioară, în locurile de promenadă, pe străzi „umblate” de căruțe, dar și de nobilii burghezi ai Bucureștiului – aici stă așezat un restaurant cu specific barbeque. Cândva, o simplă clădire, astăzi un loc în care te poți răsfăța cu carne preparată în smoker, pe foc domol de lemn de stejar.

Smokăreală este locul surpriză în care vei petrece până seara târziu, dar și locul pe care îl descoperi cu bucurie, în care preparatele sunt tocmai bune de savurat. Indiferent de ora la care poposești, în Mendeleev 33 cu greu găsești loc pentru că sunt bucate preparate cu dragoste și pasiune. Miros de fum dulce,  arome îmbietoare, stare de bine, toate acestea îi fac pe cei care trec pragul restaurantului să încerce de fiecare dată preparate noi.

Marjan Kukuneshoski este român de-o vreme încoace, un antreprenor ce a pășit pe pământ străin, care nu s-a mai lăsat dus și care a vrut să facă lucruri minunate în țara noastră. Și a reușit! 

Pasionat de grill și barbeque, dar mai ales de străduțele din București, a fondat Smokăreală – acel loc pe care mulți îl știu după gust și îl caută ori de câte ori vor să se răsfețe cu delicii culinare. Însă, nu i-a fost ușor. Ca în orice poveste la început de drum și de viață, a avut nevoie de curaj și ambiție. Dar, a demonstrat tuturor că se poate. Se poate să faci lucruri bine clădite, să construiești businessuri cu bun gust și drag de oameni, dar mai ales cu drag de România. Smokăreală este un brand construit cu multă dăruire, dar mai ales cu un scop precis – acela de a deveni unul dintre restaurantele preferate de români.

Cum a început povestea de business? 

Smokăreală a pornit din poftă de viață și de mâncare bună, de coaste bine rumenite și fragede sau brisket de vită preparat lent, timp de 12 ore, cu chef de povești și vorbă bună. În clădirea frumos amenajată din strada Mendeleev 33, s-a „asamblat”, asemenea pieselor de puzzle, un restaurant cochet și mâncare pregătită cu atenție până la ultimul detaliu, un loc care a devenit rapid unul dintre cele mai populare restaurante din București. Odată ajunși aici, veți fi răsfățați  cu preparate gătite de așa numiți pit masteri, cu stare de bine și bucuria revederii, dar mai ales cu dorința ca toți cei care trec pragul restaurantului să fie tratați ca oaspeți de seamă. Obrăjori și brisket de vită, coaste de porc suculente, dar și sosuri atent preparate după rețete doar de ei știute – acesta este secretul unui restaurant întotdeauna plin, în care prietenia și starea de bine sunt la loc de cinste. 

De la varietatea bucatelor și până la cocktail-uri bine alese, la Smokăreală te vei simți cu adevărat alintat  și parcă nu-ți mai vine să pleci, pentru că și aici e un fel de acasă. Aici totul îți amintește de prieteni, de stat la masă alături de cei dragi ție, de tine în vremurile tale bune. Acesta este Smokăreală, un business în care profitul înseamnă în primul rând mulțumirea mesenilor și bucuria revederii.

Și … povestea continuă. Continuă cu ambiție și perseverență. Continuă să spună că în România există businessuri reușite despre care nu s-a spus destul. Că există antreprenori harnici și iscusiți care ne arată că se poate clădi orice dacă ai dragoste și respect pentru cei din jurul tău. Un astfel de antreprenor este Marjan Kukuneshoski și un astfel de business este Smokăreală – locul numit acasă, restaurantul căruia, dacă îi treci pragul doar o singură dată, vei reveni cu drag ori de câte ori vei vrea să te răsfeți cu preparate alese. 

 

Îți mulțumim că ești parte din România! România ești TU, sunt EU, suntem noi TOȚI!

 

Back to list

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *